COMUNICAT DE PRESĂ – Workshop Proiect Stagii de practică – succesul garantat în cariera aleasă!

01 septembrie 2022

 

COMUNICAT DE PRESĂ 

 

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Constanța”, a organizat în data de 31 august 2022, un workshop dedicat facilitării tranziției de la școală la viața activă a elevilor care studiază în liceele constănțene în domenii precum turism și eco-turism, procesare alimente și băuturi, TIC în sala Miron Barbu a Colegiul National de Arte ”Regina Maria” Constanta, workshopul dedicat constituirii și consolidării rețelei de parteneriat la nivel local privind tranziția de la scoală la viața activă din cadrul proiectului „Stagii de practică – succesul garantat în cariera aleasă!”- SMIS 132084, nr. contract finanțare POCU/633/6/14/132084.

La acest workshop au participat agenți economici, potențiali angajatori, precum și elevi. În cadrul acestei întâlniri s-au discutat aspecte precum rolul și importanța consilierii și orientării profesionale și a participării la programe și stagii de practică, necesitatea corelării curriculelor școlare la cerințele și nevoile specifice pentru diverse domenii de activitate, importanța stimulării unui parteneriat real între mediul economic, mediul școlar și autoritățile publice locale în scopul asigurării unui cadru optim pentru desfășurarea programelor de pregătire practică a elevilor.

În contextul organizării acestui workshop, dar și ca feedback al desfășurării acestuia, au fost inițiate o serie de relații și contacte între mediul educațional și cel economic care să faciliteze inițierea și consolidarea unui parteneriat durabil între cele două părți, cu scopul comun de a facilita accesul pe piața muncii a elevilor din liceele cu profil tehnic din Regiunea de dezvoltare SUD-EST.

Această activitate s-a desfășurat în cadrul proiectului „Stagii de practică – succesul garantat în cariera aleasă!”- SMIS 132084 ce vizează facilitarea accesului pe piața muncii pentru 185 de elevi (ISCED 2-4, nivel de calificare 3-5) din domeniile economice cu potențial competitiv identificat conform Strategiei Naționale de Competitivitate, precum și a SNCDI: turism și eco-turism, procesare alimente și băuturi, TIC din Regiunea Sud-Est, prin derularea de activități de învățare aferente stagiilor de practică pentru creșterea numărului absolvenților care găsesc un loc de muncă și stimularea participării la programe de învațare la locul de muncă a elevilor.

Proiectul este implementat de Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanța având o perioada de derulare de 24 de luni (19.10.2020-18.10.2022), acesta fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Pentru informații suplimentare privind proiectul, vă rugăm să contactați:

 

Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane

  • E-mail: office@idru.ro
  • Telefon: 0241 616 310; 0788 498 223

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanța

Descarcă comunicat