Comuna Poarta Albă

Comuna Poarta Alba

Comuna Poarta Albă este situată la 24 km Nord-Vest de municipiul Constanţa şi are în componenţă următoarele sate: Poarta Alba – reşedinţă de comună şi Nazarcea. Comuna este străbătută pe toată lungimea sa, de la nord la sud, de drumul european – DE 60 – Bucureşti – Constanţa.

Suprafaţa comunei Poarta Albă este de 6553 de hectare, dintre care 358 de hectare sunt situate în intravilan.

Populaţia comunei este de cca. 4790 de locuitori, majoritatea locuitorilor fiind de naţionalitate română alături de care coexistă etnici turci şi tătari.

Profilul economic al comunei Poarta Albă este axat pe agricultură, zootehnie (cultura cerealelor, a viţei de vie, legumicultura, creşterea animalelor, prestări servicii în agricultură) şi comerţ.

Pe raza comunei Poarta Albă se află situat şi penitenciarul de maximă siguranţă cu acelaşi nume, construit iniţial pentru cazarea deţinuţilor folosiţi la lucrările de amenajare ale canalului Dunăre – Marea Neagră.

În comună funcţionează în prezent 3 grădiniţe, 3 şcoli şi un liceu şi îşi desfăşoară activitatea şi un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice.

Harta localităţii

Harta Zonei Metropolitane Constanţa